La 30 mai 2025, CEN și CENELEC au publicat primele standarde europene armonizate pentru pașaportul digital al produsului (DPP). Seria de standarde EN 18216–EN 18223 definește infrastructura tehnică de bază, purtătorii de date, identificatorii unici și API-urile pe care se bazează DPP în cadrul ESPR-Regulamentului (UE) 2024/1781. Astfel se clarifică una dintre cele mai importante întrebări deschise din ultimii doi ani: cum va arăta concret implementarea tehnică a DPP?
Ce cuprinde seria de standarde
Cele opt standarde sunt împărțite tematic în patru domenii: arhitectura de bază, purtătorii de date și codificarea, identificatorii unici ai produselor și specificațiile API. Fiecare standard vizează un anumit nivel al sistemului DPP — împreună, acestea formează o bază tehnică coerentă.
EN 18216 și EN 18217: arhitectura sistemului și nivelurile de date
EN 18216 stabilește arhitectura generală a sistemului. Un aspect central este diferențierea dintre două niveluri de granularitate a datelor, prevăzute deja în proiectul JRC pentru oțel: nivelul lotului (Lot) și nivelul produsului individual (Item). Această separare nu este deloc trivială din punct de vedere tehnic — amprenta de carbon (PCF) este calculată de regulă la nivelul lotului și trebuie raportată prin metode compatibile cu ISO-14067, în timp ce numărul de serie, datele privind starea sau istoricul reparațiilor sunt gestionate la nivelul produsului individual.
EN 18217 detaliază nivelurile de date și stabilește ce informații pot fi stocate static în pașaport și care trebuie menținute dinamic la zi. ESPR însăși solicită ca DPP să conțină „informații actuale și exacte” — EN 18217 operationalizează această cerință la nivel de standard.
EN 18218 și EN 18219: identificatori unici și resolver
EN 18219 este probabil cel mai discutat standard din serie. Acesta definește schema pentru Unique Product Identifier (UPI) și descrie modul în care acesta este rezolvat — cu alte cuvinte, cum se ajunge de la un identificator la URL-ul setului de date propriu-zis al pașaportului. În poziția sa privind proiectul de registru, consorțiul CIRPASS-2 a recomandat explicit includerea EN 18219 ca referință obligatorie în regulamentul de punere în aplicare, pentru a asigura interoperabilitatea cu GS1 Digital Link.
Principiul resolverului urmează logica deja cunoscută de pe web: un sistem central de registru stochează exclusiv identificatorul unic, endpointul resolverului și codul vamal — nu și datele propriu-zise ale pașaportului. Această stocare descentralizată a datelor este prevăzută explicit în proiectul regulamentului de punere în aplicare privind registrul DPP și este acum susținută normativ prin EN 18219.
EN 18218 completează aceste prevederi cu cerințe privind structura identificatorului: spațiul de nume, versionarea și unicitatea pe întregul ciclu de viață al produsului.
EN 18220 până la EN 18222: purtătorii de date și codificarea
Aceste trei standarde reglementează modul în care UPI este aplicat fizic pe produs. EN 18220 vizează codurile QR și codificarea conformă cu GS1 Digital Link; EN 18221 tratează RFID, în special RAIN RFID; EN 18222 acoperă alți purtători de date, precum DataMatrix și NFC.
Este remarcabilă integrarea strânsă cu standardele GS1 existente. EN 18220 prevede că, pe produs, codurile QR trebuie codificate în conformitate cu GS1 Digital Link — o cerință pe care furnizorii de software au anticipat-o deja. De exemplu, TEKLYNX și-a actualizat software-ul CODESOFT și acceptă acum schemele de codificare GS1 „++”, prin care URL-urile web pot fi scrise direct în memoria tagurilor RAIN RFID.
Pentru producători, acest lucru înseamnă concret că un cod QR de pe produs nu trebuie doar să poată fi citit automat, ci și să urmeze o structură URL definită, care să poată fi interpretată atât de consumatori, cât și de sistemele automatizate (vamă, instalații de reciclare, autorități de supraveghere a pieței).
EN 18223: specificația API
EN 18223 încheie seria de standarde cu o specificație API. Aceasta definește modul în care sistemele externe — comercianți, reciclatori, autorități, alți producători — pot accesa datele DPP și mecanismele de autentificare utilizate. Deosebit de relevantă este diferențierea dintre punctele de date accesibile public (de exemplu, informații despre reciclare) și punctele de date cu acces restricționat (de exemplu, instrucțiuni de reparații pentru ateliere certificate).
Importanța practică
Calendar și caracter obligatoriu
Publicarea standardelor reprezintă o etapă importantă, dar nu înlocuiește regulamentele de punere în aplicare specifice sectoarelor, pe care Comisia Europeană trebuie să le adopte pentru anumite grupe de produse. Pentru baterii se aplică deja Regulamentul privind bateriile (UE) 2023/1542, care stabilește implicit cerințe arhitecturale similare — de exemplu, obligația de a menține actuale datele privind capacitatea, lucru dificil de realizat fără o arhitectură clară a resolverului.
Pentru alte grupe de produse — textile, electronice, oțel, mobilier — studiile preliminare ale JRC sunt încă în desfășurare. Seria EN 18200 oferă acum baza tehnică pe care se pot sprijini aceste cerințe specifice sectoarelor.
Ce ar trebui să facă acum producătorii
Publicarea standardelor le oferă pentru prima dată producătorilor și integratorilor de sisteme o referință tehnică stabilă. Concret, aceasta înseamnă:
- Stabilirea strategiei privind identificatorii: Cei care utilizează deja GTINs și GS1 Digital Link sunt bine poziționați. Cei care folosesc identificatori proprietari ar trebui să verifice dacă este utilă migrarea la structuri conforme cu EN-18218.
- Construirea infrastructurii resolverului: Stocarea descentralizată a datelor necesită un endpoint de resolver propriu sau contractat. Acesta trebuie să fie disponibil permanent și să furnizeze formatele de răspuns definite în EN 18219.
- Alegerea purtătorului de date: Nu orice produs are nevoie de RFID. EN 18220 până la EN 18222 stabilesc cadrul; regulamentele de punere în aplicare specifice sectoarelor vor preciza ce purtător de date este obligatoriu pentru fiecare grupă de produse.
- Elaborarea conceptului de acces la API: EN 18223 stabilește ce date trebuie să fie accesibile public. Companiile ar trebui să clarifice din timp ce puncte de date doresc să dezvăluie și pe care trebuie să le protejeze.
Interoperabilitatea ca obiectiv central
Un fir roșu al tuturor celor opt standarde este obiectivul interoperabilității. DPP nu ar trebui să devină un sistem-siloz proprietar, ci să funcționeze ca un sistem informațional deschis și compatibil la nivelul întregii UE. De aceea, apropierea strânsă de standardele GS1 nu este întâmplătoare — GS1 Digital Link este deja consacrată în peste 50 de țări și oferă o infrastructură de resolver verificată.
În acest context, CIRPASS-2 a subliniat pe bună dreptate că interoperabilitatea poate fi garantată numai dacă EN 18219 este inclus nu doar ca referință tehnică, ci și ca cerință obligatorie în regulamentele de punere în aplicare. Rămâne de văzut dacă Comisia va urma această recomandare.
Întrebări deschise
Odată cu publicarea seriei EN 18200, nu au primit răspuns toate întrebările. Trei aspecte rămân deschise:
Statutul de armonizare: Pentru ca standardele să producă efectul juridic deplin al unor standarde armonizate, ele trebuie să fie menționate în Jurnalul Oficial al UE. Acest pas nu a fost încă făcut.
Concretizarea specifică sectoarelor: Standardele definesc infrastructura, nu conținutul. Ce puncte de date sunt obligatorii pentru textile, electronice sau oțel va fi stabilit prin regulamentele de punere în aplicare încă neadoptate.
Perioadele de tranziție: ESPR prevede calendare de introducere etapizată. Producătorii ar trebui să urmărească îndeaproape evoluția regulamentelor specifice sectoarelor, pentru a putea planifica realist perioadele de tranziție.
Seria de standarde EN 18216–EN 18223 reprezintă un pas important către un ecosistem funcțional al pașaportului digital al produsului în UE. Aceasta creează baza tehnică pe care se pot sprijini producătorii, furnizorii de software și autoritățile — și oferă conceptului DPP, rămas până acum adesea abstract, o formă concretă și implementabilă.
