CEN și CENELEC publică primele șase standarde armonizate pentru DPP

EN 18216 până la EN 18223 definesc fundamentul tehnic al pașaportului digital al produsului în UE. Ce reglementează concret cele șase standarde și ce înseamnă acest lucru pentru producători.

de QR3 Redaktion

CEN și CENELEC publică primele șase standarde armonizate pentru DPP

Șase standarde, un singur fundament

La 1 iunie 2026, CEN și CENELEC au publicat primele șase standarde europene armonizate pentru pașaportul digital al produsului (DPP) — seria de standarde EN 18216 până la EN 18223, elaborată de Comitetul Tehnic JTC 24. Pentru prima dată există un cadru obligatoriu, aplicabil tuturor produselor, care consolidează tehnic interoperabilitatea și coerența datelor între producători, lanțuri de aprovizionare și autorități.

Momentul nu este întâmplător: Regulamentul ESPR (Ecodesign for Sustainable Products Regulation) impune DPP ca instrument central pentru transparența produselor. Pentru bateriile industriale, Regulamentul privind bateriile (UE) 2023/1542 se aplică deja începând cu 18 februarie 2027. Noile standarde furnizează limbajul tehnic în care trebuie să funcționeze acest pașaport.

La 25 iunie 2026, CEN și CENELEC au organizat un webinar public în cadrul căruia au fost explicate conținuturile standardelor — un semnal că organismele de standardizare doresc să sprijine activ etapa de implementare.

Ce reglementează standardele EN 18216 până la EN 18223

Cele șase standarde acoperă cinci niveluri funcționale care alcătuiesc împreună infrastructura tehnică a unui DPP:

Protocoale de schimb de date și modele de date

EN 18216 stabilește arhitectura de bază: modul în care datele sunt structurate, referențiate și schimbate între sisteme. Aceasta include interoperabilitatea semantică — capacitatea diferitelor sisteme de a nu doar transmite puncte de date, ci și de a le interpreta corect. Fără acest nivel, fiecare producător ar fi obligat să construiască interfețe proprietare, ceea ce ar face practic imposibil schimbul transfrontalier de date.

Identificatori unici și suporturi de date

Una dintre cele mai importante prevederi practice privește legătura dintre produsul fizic și setul de date digital. În practică, această conexiune se realizează printr-un GS1 Digital Link — un URI standardizat care codifică GTIN și numărul de serie și indică setul de date DPP asociat. Standardele stabilesc ce formate de identificatori sunt admise și cum trebuie suporturile de date (cod QR, RFID, Data Matrix) să asigure legătura lizibilă automat.

Pentru producătorii care folosesc deja coduri QR pe produse, aceasta reprezintă o direcție clară: codurile QR statice care indică o adresă URL imuabilă nu îndeplinesc cerințele dacă în spatele lor nu există un set de date actualizabil.

Stocarea datelor și drepturile de acces

Standardele reglementează și unde și cum pot fi stocate datele DPP — descentralizat la producător, la furnizori de servicii acreditați sau în modele hibride — precum și ce drepturi de acces se aplică diferiților actori (consumatori, autorități, ateliere de reparații, reciclatori). Această diferențiere este relevantă din punct de vedere al reglementării: nu toate punctele de date sunt vizibile în aceeași măsură pentru toți actorii.

Chestiunea registrului: încă deschisă, dar urgentă

În paralel cu standardele, Comisia Europeană lucrează la un registru central prin care toate DPP vor fi înregistrate și vor putea fi găsite. Orgalim, asociația industrială europeană pentru tehnologie, a formulat cerințe clare în acest sens: registrul trebuie să permită procese de înregistrare automatizate, cu volume mari, și să fie protejat împotriva întreruperilor operaționale.

Aceasta nu este o cerință academică. Un producător de motoare electrice care fabrică zilnic zeci de mii de unități nu se poate baza pe procese de înregistrare manuale. Standardele creează limbajul tehnic — infrastructura în care operează acest limbaj trebuie încă furnizată de Comisie.

Pentru companiile care lucrează deja cu procese de import în masă pentru datele despre produse, acesta este un punct critic: propria gestionare a datelor trebuie structurată astfel încât să se poată conecta fără probleme la un registru viitor.

Pașaportul pentru baterii ca test de rezistență: datele dinamice, problema centrală

Regulamentul privind bateriile este primul și până acum cel mai exigent caz de utilizare pentru DPP. Acesta prevede explicit că anumite puncte de date trebuie să rămână actualizabile pe întregul ciclu de viață al unei baterii — printre acestea se numără State of Health (SoH) și State of Charge (SoC).

Acest lucru este dificil din punct de vedere tehnic: SoH și SoC se modifică la fiecare ciclu de încărcare și descărcare. Pentru bateriile reutilizate într-o a doua viață — de exemplu, ca sisteme staționare de stocare după utilizarea într-un vehicul electric — datele actuale despre stare nu sunt doar impuse de reglementări, ci sunt și relevante economic. Un reciclator care nu cunoaște valoarea reziduală reală a unei baterii nu poate lua o decizie de achiziție fundamentată.

Raportul de implementare Minespider 2026 identifică două puncte slabe structurale care se regăsesc în întreaga industrie: fragmentarea datelor de-a lungul lanțului de aprovizionare și lipsa proceselor pentru actualizarea datelor dinamice. Cine își completează pașaportul o singură dată, la introducerea pe piață, și nu îl mai actualizează ulterior nu îndeplinește integral cerințele — și riscă probleme serioase de conformitate începând cu 18 februarie 2027.

BatteryPass-Ready: mediu de testare disponibil din 24 iunie 2026

Cu o zi înainte de webinarul CEN/CENELEC, la 24 iunie 2026, consorțiul BatteryPass-Ready a lansat un mediu public de testare pentru pașaportul digital al bateriei. Producătorii și integratorii de sisteme își pot valida acolo implementările folosind seturi reale de date de test — un pas important pentru utilizarea productivă a intervalului dintre publicarea standardelor și aplicarea obligatorie.

Ce trebuie să facă concret producătorii acum

Publicarea standardelor marchează trecerea de la discuția politică la implementarea tehnică. Pentru companii rezultă de aici o nevoie clară de acțiune în trei domenii:

1. Verificarea arhitecturii datelor Gestionarea internă a datelor despre produse trebuie verificată în raport cu compatibilitatea cu modelele de date ale EN 18216 și următoarelor. Formatele proprietare care nu se bazează pe identificatori standardizați (GTIN, număr de serie) nu vor funcționa în infrastructura DPP.

2. Stabilirea proceselor de actualizare dinamică În special pentru producătorii de baterii, dar pe viitor și pentru alte categorii de produse reglementate, trebuie definite procese care să permită actualizarea continuă a datelor privind ciclul de viață. Acest lucru privește atât infrastructura tehnică (API-uri, arhitectura bazelor de date), cât și procesele organizaționale (cine actualizează, când și ce date?).

3. Stabilirea strategiei privind identificatorii Alegerea suportului de date și a formatului identificatorului are consecințe pe termen lung. Un cod QR compatibil cu GS1 Digital Link, care indică un set de date actualizabil, este astăzi soluția cea mai robustă din punct de vedere tehnic — și corespunde cerințelor presupuse implicit de standarde.

Context: standardele sunt o condiție necesară, dar nu suficientă

Publicarea EN 18216 până la EN 18223 este un pas important — dar nu unul final. Standardele creează interoperabilitate tehnică, însă nu rezolvă provocările organizaționale și economice ale colectării datelor de-a lungul lanțurilor de aprovizionare complexe. În special pentru companiile cu mulți furnizori, întrebarea privind modul în care datele despre materiile prime și componente sunt structurate și introduse în mod fiabil în DPP rămâne o problemă nerezolvată.

Lunile următoare vor arăta cât de rapid va transfera industria noile standarde în sisteme operaționale — și dacă, prin finalizarea registrului central, Comisia va putea ține pasul cu ritmul implementării.